Transferuri in pauza de iarna 2016

Au trecut câteva zile din noul an și deja au început discuțiile despre transferurile din perioada de iarnă. Fiecare echipă caută să se întărească cât mai mult astfel încât să își atingă obiectivele.

In România se discută foarte mult de trecerea anumitor jucatori la Steaua, despre interesul Barcelonei pentru Ivan sau despre revenirea lui Adi Mutu în fotbalul românesc, dar cred că cel mai bine ar fi să discutăm despre ce s-a întamplat concret.

LIGA 1

Astra: Liderul Ligii I se confruntă cu ceva probleme financiare, dar până acum nu a vândut  niciunul dintre jucatorii de valoare ai echipei.
Steaua:  Campioana României se mișcă cel mai bine pe piața transferurilor.  Până în acest moment la Steaua au sosit urmatorii jucatori:  Momcilovic de la Pandurii, Bourceanu și Pintili, iar  Guilherme a plecat la Bari în Serie B.
Viitorul: Echipa lui Hagi l-a adus pe brazilianul  Peçanhaunul dintre cei mai buni portari din campionat, iar la capitolul plecări Viitorul s-a despărțit de fundasul central Bogdan Mitrea, care a ajuns la Ascoli și de portarul Rimniceanu, ajuns între timp la Dinamo.
Dinamo: Câinii s-au despărțit de câțiva jucatori dintre care cea mai importantă plecare este cea a lui Collins Fai, care a ajuns la echipa belgiană Standard Liege. În Ștefan cel Mare a ajuns portarul Rimniceanu, venit de la Viitorul si Sergiu Hanca fostul jucator al celor de la ASA Tirgu Mureș.
Pandurii:  Cum spuneam și mai sus Pandurii l-a trimis pe Momcilovic la Steaua și așteptăm următoarea partea a lunii pentru a vedea ce jucatorii vor aduce gorjenii pentru a se întări în vederea playoff-ului.
ASA Tirgu Mureș:  Mureșenii i-au pierdut pe Pawel Golanski, Florin Bejan și Sergiu Hanca, dar s-au mișcat foarte bine aducând mai mulți jucători:  Gabi Matei, Laurențiu Buș, Andrei Ciolacu și George Țucudean.  Ardelenii se pare că își pregătesc ofensiva pentru playoff și vor fi o echipa foarte greu de învins, ținând cont ca au cea mai bună apărare din Liga 1.

EUROPA

În Europa se discută foarte mult despre ce jucatori vor aduce echipele mari,  dar deocamdată nu s-a înregistrat niciun transfer spectaculos.  Mai jos vă las o listă cu câteva dintre cele mai importante transferuri din marile campionate ale Europei:

Juan Iturbe  –  de la AS Roma la Bournemouth, împrumut până la vară cu opțiune de cumpărare
Augusto Fernandez – de la Celta Vigo la Atletico Madrid
Kevin Prince Boateng  –  ajunge din postura de jucator liber de contract la AC Milan
Marko Grujic – tanarul talentat sârb ajunge de la Steaua Rosie la  Liverpool

Cu siguranță vor veni și alte transferuri în cea de-a doua parte a lunii ianuarie, dar sincer să fiu nu cred că vom avea parte de transferuri spectaculoase nici in Liga I, nici in Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *